STRIGĂTOR LA CER: "Mi-a pus hainele în saci de gunoi la poartă, după ce i-am crescut copiii!"

Mă numesc Elena, am 72 de ani și vă scriu aceste rânduri cu ochii plini de lacrimi și sufletul făcut bucăți. Nu credeam că voi ajunge ziua în care să fiu străină în propria mea casă, casa la care am cărat cărămidă cu spinarea, cot la cot cu răposatul meu soț, Dumnezeu să-l odihnească.

Sunt o femeie simplă, de la țară. Nu știu multe despre legile astea noi, dar știu ce înseamnă omenia, respectul și frica de Dumnezeu. Lucruri care, se pare, au dispărut din casa noastră de când a intrat nora mea...

Când băiatul meu, Ionuț, s-a însurat cu ea acum 10 ani, am primit-o ca pe fata mea. Era "domnișoară de la oraș", cu nasul pe sus, nu știa să țină o sapă în mână, dar am zis că lasă, că învață, important e să se iubească. Le-am dat etajul casei, le-am gătit, le-am spălat, le-am crescut cei doi copii ca să poată ea să meargă la serviciu și la "unghii".

Eu m-am mutat în bucătăria de vară, într-o cămăruță mică, ca să nu-i deranjez. N-am comentat nimic. Am zis că așa e viața, noi bătrânii trebuie să ne dăm la o parte. Dar se pare că nu m-am dat suficient la o parte.

Scandalul a început ieri dimineață. De la o nimica toată. Am făcut o oală mare de sarmale, cum îi plac lui Ionuț. Când a intrat ea în bucătărie, a strâmbat din nas și a zis că "iar miroase a cantină de săraci în toată casa".

Mi s-a pus un nod în gât. "Maică, dar sunt sarmale, mâncare creștinească, ce ai cu ele?" i-am zis. Atât mi-a trebuit. A început să țipe că ea s-a săturat de "țărăniile" mele, că vrea să renoveze tot, să dărâme bucătăria de vară unde dorm eu și să facă "foișor modern cu grătar de piatră".

Când am auzit că vrea să dărâme cămăruța mea, singurul meu colț de liniște, am simțit că mi se taie picioarele. "Păi și eu unde mă duc, mamă? Că doar asta e casa mea, muncită de mine!".

Răspunsul ei m-a înghețat: "Nu mai e casa ta de mult, mamaie! Am acte pe ea, Ionuț mi-a trecut-o pe nume ca să luăm credit. Ești tolerată aici. Dacă nu-ți convine, azilul te așteaptă! M-am săturat să mă împiedic de tine și de boarfele tale vechi!".

Băiatul meu stătea în prag și se uita în pământ. Nu a zis nimic. Asta m-a durut cel mai tare. Tăcerea lui.

Azi dimineață, când m-am trezit, am găsit câteva din hainele mele într-un sac de gunoi negru, lângă poartă. Mi-a zis că până diseară să eliberez camera că vin meseriașii să dărâme.

Vă scriu de pe telefonul unei vecine, plângând în hohote. Nu am pensie mare, abia îmi ajunge de medicamente. Unde să mă duc la 72 de ani? Cum e posibil ca legea să permită așa ceva? Să fii dat afară din casa făcută cu mâinile tale de o străină care n-a bătut un cui?

Vă rog, oameni buni, sfătuiți-mă ce să fac. E creștinește? Mai există dreptate pe pământul ăsta? Aștept părerile voastre...